Atestat documentar în anul 1830, satul Deleni a existat alternativ fie încorporat satului Ciorteşti, fie separat, pentru ca, pe la 1900 să fie înregistrat cu o populaţie de 63 de familii şi 379 suflete, prin unirea celor două cătune, Deleni Deal şi Deleni Vale.
Parohia Deleni apare ca filie a parohiei Ciorteşti, perioadă în care se construieşte şi biserica, în anul 1935, fiind sfinţită în timpul Mitropolitului Nifon, preot paroh fiind Dionisie Miron.
În anii ’40, o scurtă perioadă, este parohie de sine stătătoare, pentru ca în perioada comunistă să redevină filie a Parohiei Ciorteşti. După 1990, redevine parohie de sine stătătoare cu hramul Sfântul Prooroc Ilie, primit de la prima sfinţire.
Construcţia bisericii a fost începută după planurile unui arhitect italian, pentru ca apoi, din cauza posibilităţilor materiale reduse, să fie continuată de meseriaşii zonei, prin contribuţia şi efortul personal. Zidită din piatră de carieră din dealurile învecinate, deşi pictată în 1977, din pricina pietrei de calitate slabă, biserica necesită consolidări şi refaceri, care să dea unitate de rezistenţă.
Începând din noiembrie 2000, parohia este păstorită de Pr. Paroh Adrian Alexa.
În această perioadă s-a achiziţionat un fost sediu C.A.P. pentru a deveni casă parohială, lucrările de reamenajare şi consolidare nefiind încheiate.
A început construcţia unui turn clopotniţă la intrarea în curtea bisericii, realizat în proporţie de peste 90%, şi a unei anexe în curtea bisericii, pentru diverse activităţi.
Cu o populaţie de 420 de suflete, parohia, prin membrii săi, se străduieşte să continue zidirea, atât spirituală, cât şi materială.